Prima pipa




Odata ce ai achizitionat o pipa din briar poti incepe in adevaratul sens al cuvantului, ritualul de degustare a tabacului, pentru ca fumatul pipei in sine nu este doar fumat, ci este un intreg ritual, alegerea tutunului potrivit perioadei din ziua respectiva, in functie de starea sufleteasca si de vremea de afara, apoi aranjarea tabacului in bol (nu se tranteste tutunul pur si simplu in bol, trebuie sa-l simti, sa-l aranjezi in bol ca si cum calatoria lui de o ora si ceva sa decurga fara inconveniente, sunt cateva metode de aranjare a tabacului in bol, metode pe care cu timpul le vei deprinde si care iti vor usura pipatul unui tabac), vine apoi aprinderea tabacului, aprindere pe care unii o realizeaza cu chibritul iar altii cu bricheta (bricheta comuna sau cea speciala pentru pipe), cu toate ca recomandabil este sa aprinzi cu un chibrit, insa aici trebuie sa ai un pic de atentie pentru ca exista posibilitatea sa deteriorezi buza pipei in timp daca nu procedezi corect, insa lemnul confera noblete aprinderii si inobileaza intreg ritualul in sine.
Atentie insa, in momentul cand aprinzi batul de chibrit, nu il duce imediat la gura bolului pentru aprinderea pipei, zaboveste pret de cateva milisecunde pentru a se imprastia mirosul de catran apoi poti aprinde pipa de la flacara pura a chibritului.
Odata aprinsa pipa, incearca sa nu tragi in piept primul fum (asta este greseala multor fumatori de tigarete), pentru ca primul fum va trebui sa aprinda pipa in mod uniform si va trebui sa o pufai de cateva ori intr-un mod delicat si gentil...nu trebuie sa tragi dintr-o pipa ca si cum ai trage dintr-o tigareta....din pipa se trage mult mai usor si mai lejer.

Apoi vine alegerea unui tabac de dimineata, la cafea sau la ceaiul de la prima ora, tabacul de dupa amiaza sau tabacul de seara...Multi fumeaza una sau doua pe zi, altii mai multe....eu spre exemplu fumez in jur de 7 pipe pe zi, dar nu te sfatuiesc sa fumezi asa multe pipe la inceput...
Pipa trebuie aleasa in functie de viziunile si revelatiile pe care le ai, in functie de forma pe care o are trebuie sa iti inspire tabacul pe care il doreste.
Asa cum Michelangelo "vorbea" cu marmura care ii spunea ce se afla in interiorul ei si ce trebuie dat la o parte pentru a lasa sa iasa extraordinarele statui si opere de arta, tot asa si pipa iti transmite ce tutun vrea sau cand doreste sa fie fumata, mangaiata, curatata sau ascultata..Pipa e mai mult decat un ritual....e o contopire cu esenta metafizica a lemnului din care a fost creata.

Pentru a fuma in conditii optime o pipa trebuie sa ai toate accesoriile necesare...pipa, tabac, chibrit, futac (ustensila din inox cu trei capete) si perii de curatat....asa cum fumatorul de tigarete are intotdeauna la el pachetul de tigari si bricheta...tot asa un fumator de pipa va avea intotdeauna la el, o pipa sau doua, chibrit, futac si periile din bumbac pentru curatat pipa....
Bun venit in Universul Pipelor si fie ca fumul pipei tale sa iti descopere minunata lume colorata a tabacurilor de inalta clasa !!

4 comentarii:

mrg spunea...

Frumos articol, Subsonique! Dincolo de latura practica, pledoarie frumoasa pt arta pipei. Poate candva scrii ceva si din experienta personala - primul contact cu pipa, prima pipa, cum decurge o zi de pufait la tine.

Subsonique spunea...

Multumesc...cat de curand o sa lucrez si la niste articole mai elaborate privind inceputurile mele in ale pipei...

Cinabru spunea...

Un articol nu doar frumos, ci si util. Inceputul in domeniu are mereu o emotie aparte.

Offtopic : voi trece si "piparul" in blogroll cat de curand, momentan sunt intr-o scurta vacanta de blog.

Subsonique spunea...

Multumesc Cinabru...te asteptam sa te intorci din vacanta si poate cine stie, ne onorezi si cu prezenta pe la vreo intalnire a clubului...