Istorie

"Pipa descatuseaza buzele intelepte ale filozofului si inchide gura neghiobului" scria W.M. Thackeray acum o suta de ani si pana astazi fumatul pipei isi pastreaza un anumit aer sofisticat. Un veritabil cunoscator si iubitor al tutunului nu ar concepe alt mijloc de a fuma pretioasa iarba decat prin pipa.

Cu mult timp inainte de ordinara tigara, pipa era in centrul atentiei. Daca va intrebati cum i-a venit ideea primului barbat sau femeie sa fumeze se pare ca i-a fost foarte simplu: a inhalat fum provenit din frunze arse. Istoricul grec Herodot scria despre anumite triburi scitice care "beau fum" dintr-un foc, inhaland fumul a ceea ce se pare sa fi fost marijuana. Prima pipa facuta de catre om a fost probabil un tub, un cilindru simplu din lemn sau os. Pipele tub au fost gasite in istoria tuturor civilizatiilor, unele datand din 200 i.Hr.
In unele culturi prima pipa semana cu o micuta movila de pamant cu o groapa in mijloc in care se punea tutunul. In aceasta gropita erau introduse paie prin care se inhala tutunul. Pentru a putea folosi o astfel de pipa, fumatorul trebuia sa se intinda pe burta pe pamant si sa traga tutunul pe gura prin acele tuburi. Aceste pipe primtive se mai foloseau inca pe timpul primului razboi mondial de catre soldatii indieni.

Indenii din America de Sud construiau astfel de pipe in marime considerabila, in jurul ei adunandu-se in cerc mai bine de 150 de oameni pentru a imparti un fum. Cand primele pipe din lut sau lemn au aparut in triburile indiene, fumatul era vazut ca o petrecere a timpului liber alaturi de comunitate. Astfel s-a incetatenit obiceiul de a trece pipa de la un membru la celalalt al grupului.
Europenii care au ajuns in America in secolul al XVI-lea au intalnit indieni care fumau o pipa in forma de tub in forma literei "Y", fumatorul introducandu-si partea de sus a pipei in nari tinand celalalt capat langa o gramada de frunze de tutun care ardeau inspirand astfel fumul. Archaeologii din Africa au gasit pipe in forma de tub facute din lut sau lemn care masurau pana la 1.83 de metri.

Indienii din America Centrala isi faceau pipele din piatra. Fumau un amestec numit kinnikinnik, facut din tutun, frunzele unei plante numita otetar si scoarta de salcie. Indienii considerau tutunul o iarba sacra si vedeau fumatul ca pe o practica cu incarcaturi spirituale. Isi modelau baza pipelor in forma animalelor sacre si alte totemuri. Istoricii nu au putut explica cum unele dintre pipele gasite in ruinele vechilor asezaminte indiene din aceasta zona aveau incrustate figurine reprezentand elefanti si vaci de mare pe ele, doua animale pe care indienii din aceste locuri nu aveau cum sa le fi vazut.
Calumetul, sau pipa pacii, era de obicei o pipa lunga si subtire din lemn cu partea de final din piatra in care era pus tutunul. Calumetul era considerat o dovada de pace si prietenie si primii exploratori ai Americii de Vest luau cu ei calumete in posibilitatea ca ar da peste indieni ostili si astfel sa le arate ca au intentii pasnice. Nu se cunoste niciun incident in care indienii sa nu fi respectat semnificatia pipei pacii.

Cuvantul tutun vine de la cuvantul indian pentru tubul de calumet, si nu pentru numele platelor. Cand obiceiul fumatului a ajuns pana la europeni, indienii si-au prezentat pipele repetand cuvantul tutun pentru a-i indemna pe europeni sa puna calumetul intre buze. Europenii au presupus ca indienii se refereau la substanta pe care o fumau si nu la recipient, si astfel planta si-a pastrat acest nume.

Pipa cu apa, foarte populara pentru fumat in Orientul apropiat timp de secole bune, a fost inventata de catre persani pentru a fuma hasis. Primele pipe cu apa se numeau narghilea, de la cuvantul arab pentru nuca de cocos, pentru ca nuca de cocos a fost folosita la inceput pentru crearea primelor pipe prevazute cu vas cu apa parfumata, prin care trece fumul inainte de a fi inspirat. Mai tarziu, arabii au creat pipe mai elaborate facute din cristal. Unii barbati persani erau atat de pretentiosi cand venea vorba de gustul fumului venit de la apa parfumata incat le puneu pe sotiile lor sa fumeze patru sau cinci vase de tutun sau hasis una dupa alta pentru ca fumul sa fie de buna calitate.

Primele pipe folosite in Europa erau facute din lut. Pipele din lut cu vase mici erau preferate in Anglia pentru ca la inceputul introducerii tutunului in Europa cererea era mult mai mare decat oferta, si pentru a-si putea satisface poftele o perioada mai lunga de timp pana la venirea stocului urmator, domnii englezi erau nevoiti sa-si dramuiasca bine rezerva de tutun, astfel fumand in cantitati mici.

Existau doua tipuri de pipe din lut la moda in Anglia secolului al XVII-lea: pipa scurta (cutty) si cea lunga (churchwarden). Doar cei bogati isi puteau permite sa fumeze din pipa lunga, mai scumpa si incrustata cu diferite modele. Daca domnii instariti isi purtau pipele in casetute scumpe si sofisticate, oamenii de rand si le agatau la borul palariei.

Astazi exista cinci tipuri de pipe in intreaga lume. Multi prefera pipele din portelan, dotate cu un tub lung in forma de spirala si doua vase. Altii prefera pipele din lemn de cires. Insa cele mai populare sunt pipa din spuma de mare, pipa din lemn de maces si pipa din cocean de porumb.

Pipa din spuma de mare este facuta dintr-un compus de silicat de magneziu care se extrage in cea mai mare parte din Asia Minor. Nemtii credeau ca subtanta in forma sa pura semana cu spuma de mare solidificata, dandu-i astfel numele de meerschaum - adica spuma de mare. Mestesugarii din turcia inca mai fac manual pipe din spuma de mare pe care le incrusteaza cu busturile zeilor sau personalitatilor istorice.

Originile pipei din lemn sunt legate de un fumator francez care in timpul unei calatorii in Corsica in 1820 si-a pierdut pe drum pretioasele pipe din spuma de mare. L-a rugat pe un mestesugar local sa ii faca o pipa din lemn de maces. Fumatorul a fost atat de incantat de noua sa pipa incat a trimis in Frata o nava intreaga cu lemn de maces si a inceput sa produca acolo pipe din acest lemn. Astazi pipa din lemn de maces este cea mai populara dintre toate celelalte tipuri.

Pipa din cocean de porumb este o inventie americana. John Schranke, un imigrant olandez carea avea o ferma in Washington isi facuse un hobby in a crea pipe din coceni de porumb. In 1869, Schranke a dus una dintre aceste pipe la magazinul unui prieten, Henry Tibbe. Tibbe a imbunatatit pipa netezind suprafata neslefuita si a inceput sa o comercializeze. Dupa o suta de ani pipa din porumb ajungea sa se produca anual in 10 milioane de exemplare. Presedintele celei mai mari fabrici de astfel de pipe din lume isi are si astazi resedinta oficiala la vechiul magazin al lui Tibbe.
In comparatie cu aceasta pipa care este cea mai ieftina, cea mai scumpa pipa din lume este asa-numita Charatan Summa Cum Laude, o pipa care se vinde cu 2.500 de dolari.
Fumatul pipei era la moda chiar si printre femei pentru o perioada, iar astazi femeile fumatoare de pipa sunt numeroase in China, unde tigarile se gasesc rar inafara oraselor mari.

Dupa un timp fumatul pipei de catre femei a inceput sa fie privit ca un lucru dizgratios. Exista si o anecdota care s-a pastrat din acea vreme: O tanara femeie se retrasese pentru pauza de cafea si si-a aprins o pipa. "Ce obicei dizgratios", a spus o femeie invarsta care statea alaturi. "Mai bine comit adulter decat sa fumez". "Asa as face si eu", raspunde tanara, "dar nu e destul timp in pauza de cafea".

Cel care, pentru mult timp, a cules laurii pentru aducerea tutunului in Europa a fost Sir Walter Raleigh care a adus tutunul din Virginia in Anglia la sfarsitul secolului al XVI-lea. Intr-adevar, el este cel care a adus tutunul in Anglia facand mare senzatie la curtea reginei Elisabeta I, insa tutunul a ajuns mai demult in Europa, adus de Cristofor Columb. Ajuns in Indii, acesta scria in jurnalul sau despre indienii din Caraibe care tineau in maini "lemn pe jumatate ars". Conform unei povesti, primul european care a fumat a fost Rodrigo de Jerez, unul dintre membrii echipajului lui Columb, care a luat mostre de tutun din Indii si le-a adus acasa in Spania. Povestea spune ca sotia lui Jerez l-a denuntat mai tarziu in fata Inchizitiei pentru ca "inghite foc, scoate fum si cu siguranta este posedat de diavol".
Exploratorii spanioli din Mexic au vazut cum aztecii faramitau frunzele de tutun si le rulau in frunze de porumb. Tutunul a fost adus pe continentul European prin 1558, cand un medic spaniol, Francisco Fernandes, trimis in Lumea Noua de catre regele Philip II a adus cateva plante si seminte de tutun. Anul urmator, ambasadorul francez la Portugalia a trimis seminte de tutun la curtea franceza. Regina Catherine de Medici lauda mai tarziu planta, spunand ca tutunul a vindecat-o de dureri de cap. ea este cea care i-a dat numele noii plante nicotina.

In ceea ce priveste Anglia, unii sustin ca nu Sir Walter Raleigh a fost cel care a adus tutunul aici. Unii istorici sustin ca un anumit John Hawkins a adus planta in 1565 dupa o calatorie in Florida. Oricare ar fi adevarul, cert este ca Sir Walter a jucat un rol important in popularizarea tutunului in Europa devenind cel mai notoriu fumator din Anglia renascentista. O poveste spune cum Raleigh si-a aprins o pipa in fata reginei Elisabeta si a fost prompt stropit cu apa din cap pana in picioare de catre un curtean care se speriase ca lorul luase foc.
Pana in 1600 "bautura uscata" era la moda in toata Europa. La acea vreme tigarile erau prea putin cunoscute. Se spune ca cersetorii din Sevilia au fost cei care au inventat tigarile, rulandu-si praful de tutun in hartie ramanand de atunci un mod de a fuma ieftin si accesibil pentru mase.

Medicii secolului al XVII-lea credeau in puterile vindecatoare ale tutunului, prescriindu-l aproape pentru orice boala, transformand tutunul in pastile, plasturi, uleiuri, cataplasme, saruri, tincturi si balsamuri. In timpul plagii din Londra din 1660 multi oameni fumau tutun pentru a preveni imbolnavirea. Chiar si in ultima perioada a secolului doctorii continuau sa prescrie tutunul pentru tratarea sughiturilor, imbecilitatii, icterului, sifilisului si pentru orice altceva inafara de tuse.
Erau insa si altii care se aratau clar impotriva tutunului. Spre exemplu, James I al Angliei, in al sau Counterblast to Tobacco, descria fumatul ca "un obicei dezgustator pentru privire, scarbos pentru miros, daunator pentru creier, periculos pentru plamani si fumul negru si urat mirositor seamana cu fumul din focul fara de sfarsit al iadului".

In America tutunul devenea o afacere tot mai profitabila, plantatii intregi de tutun intinzandu-se in multe regiuni ale Americii. Fabricile de tutun din America dateaza din timpul razboiului civil, cand producatorii de tutun greci si turci din New York au inceput sa infasoare in tigari tutun scump. Pana la acea vreme spaniola "cigarito" devenise la moda in toata Europa in detrimentul pipei. La inceputurile producarii de tigari, un lucrator putea sa infasoare circa 18.000 de tigari pe saptamana. Astazi, fabricile mecanizate produc circa 1.500 de tigari pe minut, sau 36.000 de pachete intr-o zi de munca de opt ore.
Prima atentionare in legatura cu efectele negative ale tutunului s-a facut in 1964, lucru care nu a facut sa scada vanzarile si consumul de tutun.